Puțini știu că una dintre cele mai iubite băuturi ale verii — frappé-ul — s-a născut nu dintr-o rețetă bine pusă la punct, ci dintr-o… improvizație de moment. Astăzi nelipsit de pe terasele însorite ale Europei, frappé-ul a devenit o adevărată declarație de vară: rece, spumos, aromat, perfect pentru zilele toride. Dar totul a început cu o întâmplare cât se poate de banală.
Era anul 1957, iar la târgul internațional din Salonic, Grecia, un angajat Nestlé pe nume Dimitrios Vakondios se confrunta cu o criză de… apă fierbinte. Dorea să-și prepare obișnuita cafea instant, dar fără acces la fierbător, a fost nevoit să se descurce cu ce avea la îndemână. A luat un shaker, a pus cafea solubilă, zahăr și apă rece, apoi a agitat amestecul cu entuziasm. A adăugat câteva cuburi de gheață și… voilà! Din această întâmplare neașteptată s-a născut frappé-ul, o băutură care, în scurt timp, avea să cucerească Grecia și, mai apoi, întreaga lume.
Până în 1979, frappé-ul devenise deja o emblema a Greciei moderne, iar numele său, derivat din limba franceză, înseamnă „agitat” – o trimitere directă la metoda de preparare. Interesant este că, deși și francezii au o versiune a acestei băuturi, rețeta lor include adesea lapte sau suc de fructe, în loc de cafea.
Cum prepari frappé-ul ca în Grecia?
Rețeta originală are mai multe variante, în funcție de preferințele pentru zahăr:
-
Glykós – dulce: 2 lingurițe de cafea + 4 lingurițe de zahăr
-
Métrios – mediu: 2 lingurițe de cafea + 2 lingurițe de zahăr
-
Skétos – simplu: 2 lingurițe de cafea, fără zahăr
Toate variantele se servesc în pahare înalte, cu cuburi de gheață și un pai, iar opțional se poate adăuga lapte. În Cipru, varianta cu lapte înlocuiește complet apa, iar unele reinterpretări includ chiar frișcă, înghețată sau un strop de lichior pentru un twist sofisticat.
Astăzi, frappé-ul este mai mult decât o băutură – este un ritual, un simbol al zilelor leneșe de vară, al conversațiilor cu prietenii și al momentelor în care timpul pare să încetinească sub adierea caldă a soarelui. Și totul a pornit de la o cafea fără apă caldă.
Sursa foto + text: A1.ro