Mădălina Ghenea, în vârstă de 37 de ani, a lipsit de la Festivalul de Film de la Cannes 2025 din motive personale importante. Actrița a explicat pe rețelele de socializare că fiica sa s-a confruntat cu probleme de sănătate, având febră mare și alte simptome care au necesitat prezența ei acasă.
„Nu particip la Cannes anul acesta. Fiica mea are febră 40, tremură și vomită. Este și ziua de naștere a mamei mele. Așa că, în loc de covoare roșii, sunt înfășurată în prosoape, medicamente și un fel de durere de inimă. Viața are premierele ei – doar că nu cele glamouroase”, a transmis Mădălina Ghenea.
În ultimii ani, Mădălina Ghenea a fost o prezență constantă și apreciată pe covorul roșu de la Cannes, remarcându-se prin eleganță și rafinament. Totuși, în 2025, ea a ales să acorde prioritate familiei, subliniind importanța rolului de mamă în viața sa.
Actrița a menționat anterior că, de când a devenit mamă, a redescoperit ce înseamnă să fie acasă cu familia și cât de mult prețuiește timpul petrecut alături de cei dragi. „Timpul petrecut cu fiica mea și cu părinții mei este o prioritate pentru mine. Eu sunt și mamă, și tată, și mi-am dorit-o foarte mult. Este marea mea realizare, cel mai important proiect al meu”, a declarat Mădălina Ghenea.
Această decizie reflectă valorile și prioritățile actriței, care, în ciuda succesului profesional, pune familia pe primul loc.
Sursa foto + text: Libertatea.ro